vineri, 14 februarie 2014

Dragobetele este o sărbătoare cu rădăcini slave de rit vechi celebrată în unele locuri din România pe 24 (Glovo-Obretania) sau pe 28 februarie, l, 3 și 25 martie. Sărbătoarea de Dragobete (Vobritenia[necesită citare]) este considerată[de cine?] echivalentul sărbătorii Valentine's Day, sau ziua Sfântului Valentin, sărbătoare a iubirii. Etimologia cuvântului a fost dezbătută de numeroși etnologi și filologi, propunându-se variate explicații pentru originea sa. Dragobetele este o sărbătoare cu o tradiție relativ nouă, având o vechime în jurul a 170-180 de ani de la pătrunderea ei în teritoriile românești și păstrate cu precădere în sud-vestul României.
Dragobetele se sărbătorește pe 24, 28 februarie sau la 1, 3 și 25 martie, aceste numeroase date fiind cauzate de confuzia dată de cele două calendare (iulian și gregorian). Marcel Lutic a observat ca acestea se află „în preajma zilelor Babei Dochia și a echinocțiului de primăvară. Mai ales în sudul României, există o perioadă întreagă, la îngemănarea lunilor februarie cu martie sau, cel mai adesea, în martie care sta sub semnul Dragobetelui”.[2] În majoritatea locurilor, data celebrării este 24 februarie, iar Nicolae Constantinescu a declarat că a descoperit un document în care Bogdan Petriceicu Hasdeu confirma 1 martie ca ziua în care se sarbatorea Dragobetele.[1]
Hora de Dragobete
Îmbrăcați de sărbătoare, fetele și flăcăii se întâlneau în fața bisericii și plecau să caute prin păduri și lunci, flori de primăvară.[9] Dacă se găseau și fragi infloriți, aceștia erau adunați în buchete și se puneau ulterior în lăutoarea fetelor, timp în care se rosteau cuvintele: „Floride fraga/Din luna lui Faur/La toată lumea sa fiu dragă / Urâciunile să le desparți”.[10] Pe dealurile din sat se aprindeau focuri, iar în jurul lor stăteau și vorbeau fetele și băieții. La ora prânzului, fetele se întorceau în sat alergând, obicei numit zburătorit, urmărite de câte un băiat căruia îi căzuse dragă. Dacă băiatul era iute de picior și o ajungea, iar fata îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor. De aici provine expresia Dragobetele sărută fetele!.[6] Sărutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an, sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru a-ți afișa dragostea în fața comunității.[8]
„Unii tineri, în Ziua de Dragobete, își crestau brațul în formă de cruce, după care își suprapuneau tăieturile, devenind astfel frați, și, respectiv, surori de cruce. Se luau de frați și de surori și fără ritualul de crestare a brațelor, doar prin îmbrățișări, sărutări frățești și jurământ de ajutor reciproc. Cei ce se înfrățeau sau se luau surori de cruce făceau un ospăț pentru prieteni”, a afirmat Simion Florea Marian. Folcloristul român Constantin Rădulescu-Codin, în lucrarea „Sărbătorile poporului cu obiceiurile, credințele și unele tradiții legate de ele.” scria: „Dragobete e flăcău iubieț și umblă prin păduri după fetele și femeile care au lucrat în ziua de Dragobete. Le prinde și le face de râsul lumii, atunci când ele se duc după lemne, flori, bureți ...”. De aici și provine răspândita expresie adresată fetelor mari și nevestelor tinere, care îndrăzneau să lucreze în această zi: „Nu te prindă Dragobete prin pădure!”.[6]
Organizația de Tineret a Partidului Liberal din Republica Moldova organizează anual din 2006 o manifestație în centrul capitalei pentru a promova sărbătoarea de Dragobete. Președintele OTPL Sergiu Boghean consideră că numai prin promovarea ei, ea se va transforma într-o celebrare națională: „Sunt bucuros că mulți cunosc ce sărbătoare marcăm astăzi și cred că nu va mai dura mult până va reînvia și la noi acest obicei. Prin acțiunea de astăzi vrem să aducem la cunoștință faptul că avem sărbătoarea noastră, moștenită de la daci și ar fi păcat să ne pierdem tradițiile”.[12][13]
După 1990, românii au importat din Vestul Europei Valentine's Day, sărbătorită pe 14 februarie și considerată Ziua Îndrăgostiților.[14] Au existat însă și contestări ale acestei datini, unele persoane acordând o importanță mai mare păstrării tradițiilor autohtone și, implicit, sărbătorirea zilei de Dragobete la 24 februarie în locul acesteia.[15][16][4] Unele publicații sau companii au început să conducă campanii pro-Dragobete, sub sloganul „De Dragobete iubește românește!”.[17][18] În România, celebrarea Sfântului Valentin a luat amploare datorită comercializării diferitelor produse având această tematică.[19] [20]
În această zi, oamenii mai în vârstă trebuiau să aibă grijă de toate animalele din ogradă, dar și de păsările cerului. Nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Femeile obișnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase întreg anul. Fetele mari strângeau de cu seara ultimele rămășițe de zăpadă, numită zăpada zânelor, iar apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumusețare și pentru diferite descântece de dragoste.[8] Există o serie de obiceiuri în zona rurala legate de această sărbătoare. Bărbații nu trebuie să le supere pe femei, să nu se certe cu ele, pentru că altfel nu le va merge bine în tot anul. Tinerii consideră că în această zi trebuie să glumească și să respecte sărbătoarea pentru a fi îndrăgostiți tot anul. Iar dacă în această zi nu se va fi întâlnit fata cu vreun băiat, se crede că tot anul nu va fi iubită de nici un reprezentat al sexului opus.[11] În această zi, nu se coase și nu se lucrează la câmp și se face curățenie generală în casă, pentru ca tot ce urmează să fie cu spor. În unele sate se
827 × 1142 - klauzze.blogspot.com
480 × 480 - emancipareafemeii.blogspot.com
scotea din pământ rădăcina de spânz, cu multiple utilizări în medicina populară.[5]

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu